Polita de asigurare Avarii Accidentale la MASINI si UTILAJE INDUSTRIALE - OMNIASIG Vienna Insurance Group

asigurari omniasig vienna insurance group masini utilaje instalatii echipamente industriale defectiuni service pitesti arges

ROMANIA, BUCURESTI, Sector 1, Aleea Alexandru, nr. 51.

office@omniasig.ro

Tel:   021.405.74.20, 021.405.74.24

Fax:   021.311.44.95, 021.311.44.90

                  OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. isi are inceputurile in anul 1995, cand lua fiinta societatea de asigurari OMNIASIG. 6 ani mai tarziu era infiintata BCR Asigurari, ca o divizie a bancii cu acelasi nume. Desi infiintate ca societati de asigurari distincte, cele 2 entitati ajung sa intre in sfera de interes a unuia dintre cei mai mari actori ai pietei de asigurari internationale, grupul austriac VIENNA INSURANCE GROUP (VIG), care, mai intai in anul 2005 preia OMNIASIG iar peste 3 ani, in 2008 avea sa preia si BCR Asigurari. Dupa alti 4 ani, in 2012 avea sa se realizeze fuziunea prin absorbtie a OMNIASIG de catre BCR Asigurari si a rezultat ceea ce cunoastem astazi ca fiind una dintre cele mai puternice societati de asigurari de pe piata romaneasca de asigurari, si anume OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. Aceasta este autorizata sa comercializeze produse de asigurare proprii, in Romania, fiind inregistrata in Registrul Asiguratorilor la numarul RA-047-10.04.2003. 

Aspecte Generale: 

OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. ofera clientilor sai o polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, amplasate pe teritoriul Romaniei si apartinand persoanelor juridice titulare ale unui interes asigurabil. Asigurarea pentru aceste bunuri este valabila pe timpul exploatarii si in repaus, precum si in timpul operatiunilor de demontare si remontare in scopul curatirii, intretinerii sau repararii ori in cursul montarii in alt loc, la aceeasi adresa, sau a remontarii ulterioare.

Obiectul Asigurarii: 

              Obiectul politei de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. il constituie, toate masinile, utilajele si instalatiile, care sunt situate in perimetrul declarat de localizare a riscului, pe teritoriul Romaniei, si fata de care asiguratul persoana juridica trebuie sa aiba un interes patrimonial.

             Masinile, utilajele si instalatiile industriale asigurate trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

  • masina este omologata si a trecut cu succes procedura de punere in functiune;
  • masina este in stare buna de functionare, fiind operationala (aflata in uz ori in repaus, pregatita si apta de lucru) ori in timpul curatarii, inspectiei, intretinerii (inclusiv in cursul demontarii masinii, necesare acestor scopuri), reviziei sau in timpul mutarii in alta pozitie de lucru la aceeasi adresa ori in timpul reasamblarii ulterioare.

                Asigurarea acopera doar echipamentele, masinile si utilajele aflate in perimetrul (localizarea) mentionat in polita, daca nu se convine altfel intre parti;

               Sunt exceptate de la asigurare:

  • masini experimentale sau prototipuri;
  • masini aflate in conservare;
  • masini portabile;
  • piese / elemente care prin natura lor sau a modului de utilizare sunt supuse unui grad mare de uzura, inclusiv piese / elemente schimbabile sau detasabile, scule, dispozitive, unelte ca de exemplu: burghie, filiere, freze, dalti, sape, cutite sau alte obiecte, dispozitive ori scule taietoare si aschietoare, lame / panze / discuri de fierastrau, matrite, stante, poansoane, bacuri, modele / sabloane, role, cilindri, cilindri gravati, suprafete de pulverizare si zdrobire / turtire, ecrane / diafragme, site, lanturi, curele, franghii, banda din cauciuc, metal, textil sau alt material de la benzile transportoare de elevatoare sau conveioare, senile, baterii / acumulatoare electrice, carbuni / perii colectoare, baloane de sticla, tuburi electronice si lampi de iluminat, proiectoare, cauciucuri / anvelope, cabluri de conexiune (electrice sau cu fibra optica) altele decat cele din interiorul masinii asigurate, bobinaje electrice (altele decat cele ale motoarelor electrice), cabluri neelectrice, tevi / conducte si furtune flexibile, dispozitive / aparate / mecanisme ce lucreaza in subteran, materiale pentru legat si impachetat, materiale de umplutura si etansare, parti componente nemetalice (cu exceptia izolatiilor conductorilor electrici), cuzineti refractari, ciocane de concasor, medii de operare (ex.: lubrifianti, fluide pentru circuitele hidraulice, combustibili, agenti frigorifici si de racire, catalizatori), dispozitive atasate utilajelor de ridicat si manipulat (talpi, carlige si alte asemenea).

                               Daunele produse masinilor asigurate ca urmare a avarierii pieselor / elementelor / materialelor excluse mai sus sunt acoperite, cu exceptia prejudiciilor produse pieselor / elementelor / materialelor excluse mai sus.

  • SDV-uri, piese, instrumente si Aparatura de masura, verificare si control, altele decat cele care echipeaza masina asigurata;
  • boilere de orice tip si marime precum si vase / cazane / recipiente continand abur, aer sau alte fluide sub presiune;
  • turbine (cu abur, apa sau gaz), inclusiv turboagregatele acestora;
  • masini utilizate in fabrici de caramizi, in cariere de piatra sau in minerit (subteran sau de suprafata);
  • masini utilizate in constructii (ex.: macarale mobile pe pneuri sau pe senile, tractoare, vagonete, autobasculante, buldozere, excavatoare etc.); nu sunt excluse masinile de tipul macaralelor fixe, mobile pe sine sau podurilor rulante;
  • masini utilizate pentru prelucrarea / fabricarea dispozitivelor / materialelor explozibile;
  • masini ce functioneaza in subteran;
  • masini specifice industriei chimice si petrochimice precum si masini utilizate in agricultura;
  • cuptoare si furnale de orice fel;
  • masini folosite sau instalate in / pe aparate de zbor, vase / ambarcatiuni (pe apa), masini / vehicule de tractiune, transport sau specializate pentru interventii, pe cai rutiere sau pe calea ferata;
  • vehiculele sau autovehiculele de orice fel;
  • masini mentinute in functiune dupa ce acestea au fost afectate de producerea vreunei daune, fara a fi reparate corespunzator sau fiind reparate provizoriu;
  • fundatii, zidarii (inclusiv captuseli refractare), cosuri de fum;
  • informatiile de pe suporturi de date, daca acestea nu fac parte din echipamentul electronic de calcul si procesare asociat masinii asigurate, cu care a fost dotat de catre producator;
  • masini care nu au fost puse in functiune (date in exploatare);
  • masini utilizate in sectorul casnic / gospodaresc.

                Cuprinderea in asigurare a masinilor sau pieselor / elementelor acestora de tipul celor de mai sus este in responsabilitatea exclusiva a asiguratului, in afara situatiei in care asiguratorul accepta preluarea in asigurare printr-o mentiune expresa.

Conditii de Preluare in Asigurare: 

              Pentru a putea sa incheie o polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A., solicitantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa fie persoana juridica si sa faca dovada ca este titulara a unui interes asigurabil fata de obiectul asigurarii;
  • sa detina calitatea de proprietar, chirias, administrator, custode, sau alta calitate stabilita legal (imputernicit ori reprezentantul legal al acestora);
  • sa intocmeasca cererea chestionar/declaratia de asigurare si/sau specificatia, care contine informatii relevante despre asigurat, contractant si/sau beneficiar, despre locatia si masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate, despre perioada de asigurare, despre beneficiarul despagubirii, informatii care sunt esentiale pentru intocmirea politei;
  • sa puna la dispozitie asiguratorului documentele de identificare ale asiguratului, contractantului si/sau beneficiarului; avize, autorizatii, licente, planuri, relevee, rapoarte de evaluare, fise tehnice, etc.; contracte incheiate cu furnizori externi locatiei asigurate, care au legatura cu riscuri asigurate; documente care vizeaza cesiunea la banca;
  • sa permita efectuarea inspectiei de risc, daca asiguratorul solicita acest lucru;
  • sa detalieze istoricul de daune, daca este cazul;
  • sa plateasca asiguratorului o suma de bani denumita prima de asigurare in baza politei de asigurare incheiata cu acesta, cu scopul de a fi despagubit in cazul in care a suferit un prejudiciu prin manifestarea unuia sau mai multor riscuri asigurate conform politei;

              Cererea chestionar trebuie intocmita in oricare din urmatoarele situatii:

  • incheierea unei polite noi;
  • reinoirea unei polite existente, inainte de data expirarii acesteia;
  • alte situatii care presupun schimbari ale informatiilor continute in polita de asigurare;

             Principalele informatii care trebuiesc furnizate asiguratorului, prin cererea-chestionar, sunt:

  • datele de identificare ale asiguratului, contractantului si/sau beneficiarului;
  • adresa locatiei asigurate;
  • interesul asigurabil asupra locatiei asigurate:
    • proprietate;
    • inchiriata;
    • alta situatie;
  • informatii generale despre cladirea in care se afla obiectul asigurarii si modalitatea de protectie a acesteia la diferiti factori de risc:
    • modalitatea in care a fost construita:
      • in regie proprie;
      • prin societate autorizata de constructii;
    • tipul locatiei;
    • gradul de ocupare;
    • localizarea in localitate;
    • amplasament fata de benzinarii, santiere in lucru, unitati industriale, etc.
    • anul construirii;
    • anul ultimei consolidari facute in baza unei autorizatii;
    • regimul de inaltime, numarul de camere, suprafata utila totala;
    • tip fundatie, structura de rezistenta, pereti (zidarie, panouri), invelitoare, termo-hidro izolatie, tamplarie, suprafete vitrate, pardoseala, utilitati, surse de apa, instalatii sanitare, instalatii electrice, sisteme de incalzire, usi de acces, amenajari speciale;
    • sisteme de protectie la furt, impotriva incendiului;
    • alte constructii anexa, imprejmuiri, etc.;
  • detalii tehnice despre masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate;
  • masinile, utilajele si / sau instalatiile sunt:
    • puse in functiune;
    • aflate in perioada de garantie;
    • transportabile;
  • modalitatea in care se lucreaza cu masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate:
    • numar de schimburi;
    • programul orar de lucru;
    • numar de zile lucrate pe saptamana;
  • regimul de functionare al masinilor, utilajelor si / sau instalatiilor asigurate:
    • in timpul unui an:
      • cu caracter rar;
      • uniform repartizat;
    • in timpul unei zile:
      • intermitent;
      • continuu / intensiv;
  • experienta in ani a personalului care deserveste masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate;
  • modul de operarea caracteristic pentru masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate;
    • manual;
    • semiautomat;
    • automat;
    • telecomandat;
  • mentenanta se efectueaza cu:
    • firma specializata;
    • personal propriu specializat;
  • intervalul de timp la care se efectueaza mentenenta pentru masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate;
  • procurarea pieselor de schimb se face:
    • de la furnizori interni;
    • de la furnizori externi;
    • prin capacitatea proprie;
  • riscurile dorite a fi acoperite:
    • riscuri de baza;
    • riscuri suplimentare asigurate prin clauze aditionale;
  • moneda contractului;
  • suma asigurata pentru masinile, utilajele si / sau instalatiile asigurate;
  • informatii privind istoricul de daune;
  • perioada asigurata;
  • modalitatea de plata a primei anuale:
    • integral;
    • in numarul de rate acceptate de asigurator;
  • daca mai exista alte polite similare, valabile, incheiate pentru aceeasi locatie la alti asiguratori.

              Pe aceste informatii asiguratorul urmeaza sa le aiba in vedere pentru individualizarea si evaluarea riscurilor in vederea adoptarii deciziei de incheiere a politei de asigurare sau de declinare a ofertei. Lipsa veridicitatii declaratiilor asiguratului cu privire la cele mentionate in continutul cererii chestionar/specificatiei se sanctioneaza cu rezolutiunea politei.

              Asiguratorul va putea pe baza declaratiei asiguratului sa solicite intocmirea unui Raport de inspectie de risc (cand este cazul) - care face parte integranta din polita de asigurare, acesta fiind un document prin care se atesta verificarea de catre un reprezentant al asiguratorului a parametrilor existentiali ai bunului asigurat, fara sa constituie o certificare a declaratiei asiguratului sau a faptului ca bunul nu prezinta vicii ascunse.

              Raportul inspectiei de risc va fi semnat de un reprezentant al asiguratorului si de asigurat care certifica prin semnatura si stampila, data incheierii si aspectele constatate, fiind insotit de fotografii martor iar, in conditiile in care din cauze tehnice fotografiile martor nu pot fi utilizate, raportul inspectiei de risc este valabil. Atat raportul inspectiei de risc, cat si fotografiile care il insotesc au valoare de proba intr-un eventual litigiu, fiindu-le pe deplin opozabile partilor.

              Asiguratorul isi asuma raspunderea pentru toate consecintele rezultate din neevaluarea riscului potrivit prevederilor legale inainte de cuprinderea in asigurare, cu exceptia cazului in care vointa asiguratorului a fost influentata de un viciu de consimtamant imputabil asiguratului.

Perioada Asigurata: 

             Polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. poate fi incheiata, de regula, pe o perioada de 12 luni dar, in baza unor aprobari speciale, si pe perioade subanuale.

             Raspunderea asiguratorului incepe la data inscrisa in polita de asigurare, dar nu inainte de ora 24:00 a zilei in care s-a platit prima de asigurare cuvenita sau prima rata a acesteia. In cazuri speciale asigurarea poate intra in vigoare la data si ora emiterii politei daca acest fapt este consemnat expres in scris in polita de asigurare.

             Raspunderea asiguratorului inceteaza:

  • la ora si ziua inscrise in polita de asigurare;
  • ìn caz de dauna totala;
  • la data schimbarii proprietarului/utilizatorului interesului asigurabil;
  • cu acordul ambelor parti;
  • la ora 24:00 a datei expirarii termenului de achitare a ratei scadente (perioada de gratie de 15 zile calendaristice);
  • prin denuntare unilaterala, sub forma unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, cu un preaviz de 20 zile;
  • ìn caz de forta majora;
  • prin desfiintarea de drept a politei in cazul in care asiguratul nu-si indeplineste obligatiile contractuale.

            Daca bunul asigurat intra in reparatie, la cererea asiguratului, valabilitatea politei se poate suspenda cu acordul asiguratorului, pe o perioada de cel putin 30 de zile, suspendarea incepandu-si valabilitatea la ora 24 a zilei in care asiguratul a anuntat intrarea in reparatie. Polita reintra in vigoare la ora 24:00 a zilei in care asiguratul a anuntat repunerea in functiune, ea prelungindu-si valabilitatea cu perioada in care a fost suspendata.

Teritorialitate: 

              Polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. isi exercita acoperirea numai pentru evenimente asigurate ce au loc pe teritoriul Romaniei, daca nu exista un acord special intre asigurat si asigurator pentru extinderea acoperirii teritoriale.

              Acoperirea este valabila in interiorul sediului asigurat de la adresa mentionata in polita.

             Acoperirea este valabila si in situatia deplasarii sau transportarii bunurilor asigurate daca s-a convenit astfel.

Asiguratul: 

                Asigurat pe polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. poate sa fie orice persoana juridica, titulara a unui interes asigurabil fata de obiectul asigurarii, care detine calitatea de proprietar, chirias, administrator, custode, sau alta calitate stabilita legal si care plateste sau pentru care se plateste asiguratorului o suma de bani, denumita prima de asigurare, in baza politei de asigurare incheiata cu acesta, cu scopul de a fi despagubita in cazul in care a suferit un prejudiciu prin manifestarea unuia sau mai multor riscuri asigurate conform politei de asigurare.

               Beneficiarul politei de asigurare a bunurilor industriale este persoana fizica sau juridica, desemnata de proprietar si mentionata in polita, indreptatita sa primeasca despagubirea pentru pagubele provocate masinilor, utilajelor si / sau instalatiilor asigurate in urma producerii unui risc acoperit.

Suma Asigurata: 

              Suma asigurata reprezinta suma maxima in limita careia asiguratorul poate acorda despagubiri asiguratului sau celor in drept, in cazul producerii evenimentului asigurat, sau suma totala a despagubirilor ce se pot acorda pe toata perioada de valabilitate a politei de asigurare.

              Masinile, utilajele si instalatiile industriale se asigura la valoarea declarata pe propria Raspundere de catre asigurat / contractant, aceasta trebuind sa reprezinte Valoarea de inlocuire a masinilor, utilajelor si instalatiilor industriale asigurate cu unele noi de acelasi fel si capacitate (aceeasi parametri tehnici / constructivi), inclusiv cheltuielile de montare / instalare, transport, taxe vamale / alte taxe, dupa caz. La solicitarea asiguratului, valoarea de asigurare poate reprezenta si valoarea evaluata de banca.

              Principiul proportionalitatii: daca la momentul producerii evenimentului asigurat, se constata ca suma asigurata este mai mica decat cea necesar a fi asigurata, valoarea despagubirii platite se va reduce corespunzator raportului dintre suma asigurata si suma necesar a fi fost asigurata. Aceasta conditie se aplica separat, pentru fiecare bun asigurat in parte.

Prima de Asigurare: 

               Primele de asigurare se achita anticipat si integral sau in cel mult patru rate (prima rata se plateste inainte de intrarea in vigoare a politei, iar urmatoarele inaintea datelor scadente mentionate in polita). Cuantumul si termenele de plata ale primelor de asigurare sunt cele mentionate in polita de asigurare.

              In conditiile in care suma asigurata este stabilita:

  • in lei, prima / ratele de prima de asigurare se stabilesc si se platesc in lei;
  • in valuta, prima / ratele de prima de asigurare se stabilesc in aceeasi valuta si se platesc in valuta sau, in lei la cursul de referinta comunicat de B.N.R. la data platii.

               Pentru asigurarile incheiate pe o perioada mai mica de 1 an, prima de asigurare se calculeaza pro-rata, in proportie de 1 / 10 din prima anuala inmultita cu numarul de luni pentru care se face asigurarea. Orice luna inceputa se considera luna intreaga.

              In caz de neplata la scadenta a unei rate de prima, asiguratorul permite asiguratului plata acesteia in termen de pasuire de 15 zile calendaristice de la scadenta ratei respective, situatia politei ramanand neschimbata pana la expirarea acestui termen.

              In cazul in care rata de prima nu este platita de asigurat nici in acest termen, polita de asigurare se reziliaza in mod automat, incepand cu ziua imediat urmatoare datei de expirare a perioadei de pasuire, fara ca o notificare, punere in intarziere, sau o alta formalitate prealabila sa mai fie necesara.

              In cazul in care, polita de asigurare inceteaza inainte de expirarea perioadei de valabilitate inscrise in aceasta, prima de asigurare corespunzatoare perioadei ramase pana la expirarea asigurarii se restituie numai in cazurile in care nu s-au platit ori nu se datoreaza despagubiri, pentru evenimente asigurate produse inainte de data incetarii politei.

Sistemul de Fransize: 

              Polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. poate fi incheiata cu sau fara fransize deductibile pe eveniment, in functie de anumite criterii stabilite de catre asigurator.

Riscuri Asigurate Standard: 

               Riscurile care sunt preluate in asigurare prin polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A., pentru locatia asigurata, sunt:

  • Riscuri acoperite - asiguratorul acorda despagubiri pentru daune materiale produse direct masinilor asigurate ca urmare a:
    • oricaror avarii electrice sau mecanice produse in mod imprevizibil, accidental si brusc, din cauze interne sau externe si neexcluse prin polita, ca de exemplu:
      • defecte de material, erori de proiectare, de fabricatie sau de montaj ori proasta calitate a executiei;
      • vibratii, dereglari, dezechilibrari, descentrari, excentricitate (abatere de la coaxialitate);
      • greseli de operare, ungere defectuoasa, pierderea unor piese / parti, sarcina / incarcare anormala, oboseala materialelor, autoincalzire, forta centrifuga;
      • supratensiune electrica, indiferent daca este datorata electricitatii atmosferice sau altui motiv;
      • defectarea izolatiei, scurt-circuit, mers in gol, inductie sau arc electric;
      • defectarea echipamentelor sau dispozitivelor de protectie sau de pornire;
      • caderea masinilor ori impactul / coliziunea acestora cu alte masini sau piese ale acestora ori bunuri, sau intre propriile parti / piese ale masinii, rezultate din operatiuni de lucru, incarcare sau manipulare la adresa mentionata in polita;
      • obturarea sau patrunderea unor corpuri straine (de natura materiala, vegetala sau animala);
    • oricaror avarii accidentale, asigurabile prin polita, la alte masini, fie ca acestea sunt asigurate sau nu (ex.: daune produse masinilor asigurate de parti / piese ce se desprind ca urmare a unor avarii suferite de alte masini; daune produse de masini sau parti ale acestora care se prabusesc peste masina asigurata etc.), cu exceptia daunelor provocate de incendiul care provine din exteriorul masinii asigurate.
  • Costuri / cheltuieli acoperite - asiguratorul acorda, in cadrul sumelor asigurate precizate in polita, despagubiri pentru costuri / cheltuieli necesare:
    • operatiilor de demontare / montare a masinii in vederea inlocuirii pieselor / subansamblurilor avariate sau distruse, numai in masura in care sunt necesare in cadrul reparatiei masinii avariate;
    • inlaturarii urmarilor avariilor accidentale, respectiv pentru curatarea locului in care s-a produs dauna.
      • Aceste costuri / cheltuieli vor fi limitate la 10% din suma asigurata a masinii avariate dar nu vor putea depasi 10.000 EUR sau echivalentul acestei sume pentru orice eveniment si in total pe intreaga perioada de asigurare.
Riscuri Excluse: 

               Riscurile excluse, care nu sunt preluate in asigurare prin polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A., pentru locatia asigurata, sunt:

  • Prejudicii cauzate, produse, favorizate sau agravate, direct sau indirect de sau ca o consecinta a:
    • actionarii ori intretinerii masinilor de catre persoane neautorizate sau care nu au calificarea necesara;
    • utilizarii ori intretinerii masinilor in alte conditii decat cele precizate de producator sau de catre persoane aflate sub influenta alcoolului sau drogurilor;
    • incendiului si operatiunilor de stingere a acestuia, exploziei (cu exceptia exploziei / craparii transformatoarelor, aparatelor electrice de conexiuni, comutatoarelor si / sau instalatiilor de distributie) si eventualului incendiu care s-ar produce din aceasta cauza, actiunii directe a trasnetului (inclusiv a eventualului incendiu care s-ar produce din aceasta cauza), caderii de corpuri, cutremurului, furtunii, ploii torentiale, grindinii, colmatarilor, scaparilor / scurgerilor de apa sau alte lichide, inclusiv din instalatiile de sprinkler, inundatiilor (inclusiv viiturilor), valurilor de apa (inclusiv cele provocate de seisme - tsunami), eruptiilor vulcanice, prabusirii sau alunecarii de teren, greutatii stratului de zapada sau de gheata, inghetului si dezghetului, avalanselor de zapada sau oricaror catastrofe naturale, deteriorarii si / sau prabusirii cladirilor si / sau altor bunuri pe masinile asigurate, furtului, tentativei de furt sau disparitiilor misterioase ale masinilor sau pieselor / elementelor componente;
    • caderii masinilor asigurate sau partilor / pieselor acestora ori a impactului / coliziunii acestora cu alte masini sau parti / piese sau bunuri, sau intre propriile parti / piese ale masinii, rezultate din alte cauze decat cele generate de operatiuni de lucru, incarcare sau manipulare acoperite prin polita;
    • lovirii masinii asigurate de catre vehicule / autovehicule, inclusiv de catre echipamentele / utilajele existente / montate pe / in aceste vehicule / autovehicule;
    • existentei, operarii / functionarii demontarii, montarii, reparatiilor, manipularii masinilor la alte adrese decat cele specificate in polita;
    • transportului masinilor sau pieselor / echipamentelor aferente acestora la si de la adresa prevazuta in polita.
  • Nu sunt asigurate costuri / cheltuieli:
    • pentru adaugiri, imbunatatiri, improvizatii sau orice alte transformari sau operatiuni efectuate cu ocazia reparatiilor (generale, periodice, ocazionale) sau cu orice alt prilej; costurile / cheltuielile aferente operatiunilor (de transformare, adaptare, imbunatatire) permise de producator si pentru care exista acordul scris si prealabil al asiguratorului sunt acoperite;
    • pentru forme, sabloane, miezuri, cochilii, matrite, dispozitive si alte asemenea, necesare pentru executia reparatiilor (atat pentru fabricarea pieselor / elementelor avariate cat si pentru demontarea / montarea acestora);
    • pentru reconditionari / reparatii / inlocuiri executate fara avizul scris al asiguratorului si (in cazul in care asiguratorul considera necesar) fara efectuarea inspectiilor la locul producerii daunei; in cazul daunelor minore, reparatiile pot fi executate si pana la obtinerea acordului scris al asiguratorului, dar numai in conditiile avizarii in scris (deindata) a asiguratorului si pastrarii in vederea inspectarii de catre reprezentantii asiguratorului a pieselor avariate / reparate / reconditionate / inlocuite;
    • in legatura cu prejudicii la masini pentru care sunt raspunzatori (contractual sau prin lege) furnizorii, antreprenorii sau unitatile de reparatii / depanare implicate;
    • in legatura cu prejudicii la masini ce nu sunt cuprinse in asigurate prin polita;
    • in legatura cu orice prejudicii produse unor bunuri neasigurate prin polita (inclusiv la cladirile care adapostesc masinile asigurate precum si la materiile prime, materialele, semifabricatele si produsele finite sau aflate in curs de fabricatie) apartinand asiguratului sau unor terte persoane, chiar daca aceste prejudicii au fost cauzate de masini asigurate prin polita;
    • necesare scoaterii / extragerii masinilor avariate sau a unor subansambluri ale acestora in vederea repararii / inlocuirii precum si operatiunilor ulterioare de introducere si montare a masinilor ori subansamblelor reparate / inlocuite si anume:
      • costuri / cheltuieli de demolare (partiala sau totala) a cladirilor ori de demontare a altor structuri in care sunt amplasate masinile precum si cheltuieli de refacere / remontare a acestor Cladiri / structuri dupa efectuarea lucrarilor de reparatii / inlocuiri;
      • costuri / cheltuieli de demontare si / sau mutare a unor masini sau altor bunuri aflate in proximitatea masinilor avariate precum si cheltuieli de montare / mutare ulterioara a acestor masini / bunuri dupa efectuarea lucrarilor de reparatii / inlocuiri.
Clauze Suplimentare: 

              La polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A., nu exista si nu se pot atasa clauze de asigurare prin care pot fi preluate in asigurare riscuri suplimentare.

Obligatiile Asiguratului: 

               Principalele obligatii pe care asiguratul le are prin polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, de la OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. sunt:

  • sa prezinte asiguratorului la incheierea politei de asigurare informatii detaliate si complete in legatura cu toti factorii ce ar putea influenta producerea unui risc acoperit, factori in baza carora asiguratorul va decide daca sa-l accepte numai in anumite conditii;
  • sa completeze cererea chestionar si anexele prezentate de reprezentantul asiguratorului;
  • sa plateasca primele de asigurare sau ratele de prima la termenele scadente si in cuantumurile prevazute in polita de asigurare;
  • sa declare existenta altor asigurari pentru aceeasi forma de asigurare, inclusiv la asiguratori diferiti, atat la incheierea politei de asigurare, cat si pe perioada valabilitatii acesteia;
  • sa notifice in scris asiguratorului, in termen de 15 zile calendaristice, orice modificare, intentie de modificare, agravare a riscului, chiar daca aceastea au loc impotriva vointei asiguratului, in legatura cu datele luate in considerare la incheierea politei;
  • Inaintea intrarii in vigoare a asigurarii si in timpul derularii acesteia asiguratul este obligat sa faca inregistrarile si sa tina evidentele referitoare la masinile, utilajele si instalatiile industriale asigurate (inclusiv inregistrarile / evidentele referitoare la operatiile de intretinere si reparatii ale acestora, cele referitoare la piesele de rezerva aferente, precum si cele referitoare la orice contracte / conventii in legatura cu achizitionarea, intretinerea sau repararea acestora), in conformitate cu dispozitiile legale, astfel incat asiguratorul sa poata stabili despagubirea cuvenita, conform prevederilor politei de asigurare.
  • In cazul producerii oricarui eveniment asigurat, asiguratul este obligat sa pastreze toate partile / piesele / (sub)ansamblurile avariate care necesita inlocuirea / repararea / reconditionarea sau care au facut obiectul acestor operatii, in vederea inspectarii de catre asigurator.
  • Dupa producerea riscului asigurat:
    • sa ia, potrivit cu imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor, pe seama asiguratorului si in limita sumei la care s-a incheiat asigurarea;
    • sa instiinteze imediat, dupa caz, organele de politie, unitatile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, cerand acestora intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii evenimentului asigurat si la pagubele provocate;
    • sa avizeze in scris asiguratorul, in termen de maximum 3 zile de la producerea pagubei, despre producerea riscului asigurat, generator de pretentii de despagubire / indemnizatie, despre cauzele si imprejurarile producerii riscului asigurat;
    • sa pastreze partile afectate si sa le puna la dispozitia reprezentantului sau expertului asiguratorului, pentru inspectie;
    • sa furnizeze toate informatiile si documentele solicitate de asigurator si sa permita acestuia sa faca investigatii referitoare la cauza si marimea pagubei;
    • sa conserve dreptul de regres al asiguratorului impotriva celor vinovati de producerea pagubei;

                In caz de neindeplinire a obligatiilor de mai sus, asiguratorul are dreptul sa refuze plata despagubirii, in masura in care din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat siintinderea pagubei.

                Respectarea riguroasa a obligatiilor ce-i revin asiguratului, precum si prezumtia ca declaratiile si raspunsurile asiguratului sunt adevarate, vor fi o conditie ce precede orice Raspundere care revine asiguratorului.

    Obligatiile Asiguratorului: 

                   Principalele obligatii, pe care OMNIASIG Vienna Insurance Group S.A. le are in calitatea sa de asigurator, prin polita de asigurare pentru avarii accidentale la masini, utilaje, instalatii si echipamente industriale, apartinand persoanelor juridice, sunt:

    • sa puna la dispozitia asiguratului sau contractantului asigurarii informatii complete si corecte in legatura cu polita de asigurare, atat inaintea incheierii, cat si pe durata derularii acestuia;
    • sa emita polita de asigurare daca locatia indeplineste conditiile de asigurabilitate;
    • sa elibereze, la cerere, un duplicat al politei de asigurare, in cazul in care originalul a fost pierdut sau distrus;
    • sa pastreze confidentialitatea informatiei despre asigurat, de care a luat cunostinta in procesul asigurarii;
    • sa primeasca avizarile de dauna;
    • sa constate si sa estimeze valoarea pagubelor dupa producerea riscurilor asigurate, in baza documentelor primite de la asigurati/pagubiti;
    • sa emita oferte de despagubire;
    • sa plateasca despagubirile cuvenite celor in drept la termenele stabilite;
    • sa ramburseze asiguratului cheltuielile aferente limitarii pagubelor legate de producerea evenimentului asigurat.
    Procedura Daune: 
    • Despagubirea cuvenita nu poate depasi cuantumul daunei, suma asigurata / (sub-)limitele raspunderii si nici valoarea reala a bunului determinata la data producerii / aparitiei evenimentului asigurat.
    • Valoarea reala a bunului la momentul producerii / aparitiei evenimentului asigurat reprezinta valoarea de inlocuire stabilita la aceasta data diminuata cu gradul de uzura, la care se adauga cheltuielile de montare / instalare, transport, taxe vamale / alte taxe - dupa caz – daca acestea au fost incluse in suma asigurata.
    • Cuantumul daunei reprezinta:
      • In cazul daunei partiale:
        • Cheltuielile efectuate pentru a readuce masina, utilajul si / sau instalatia industriala asigurata, avariata, la starea de folosinta imediat anterioara producerii daunei, la care se adauga costul demontarii si remontarii necesar efectuarii reparatiilor, precum si cheltuielile normale de transport la si de la atelierul de reparatii, taxele vamale si alte taxe - dupa caz, in masura in care aceste cheltuieli au fost prevazute in suma asigurata. Din despagubire se va scadea valoarea componentelor neafectate si a resturilor ce se mai pot intrebuinta / valorifica.
        • Daca reparatiile sunt executate la un atelier care apartine asiguratului, asiguratorul va plati costul materialelor si salariile pentru reparatii, precum si un procent rezonabil pentru acoperirea cheltuielilor generale.
        • Nu se va face nicio reducere pentru uzura in privinta pieselor inlocuite.
        • In cazul in care costul reparatiilor detaliat mai sus este egal sau depaseste valoarea bunului asigurat imediat anterioara producerii daunei, bunul va fi considerat distrus, iar despagubirea se va stabili conform prevederilor de mai jos.
      • In cazul daunei totale:
        • Valoarea reala a masinii, utilajului si / sau instalatiei industriale distruse imediat anterioara producerii daunei, va include si costurile normale de demontare a masinii, utilajului si / sau instalatiei industriale asigurate distruse. Din despagubire se va scadea valoarea componentelor neafectate si a resturilor ce se mai pot intrebuinta / valorifica.
    • Cuantumul daunei include si valoarea pagubelor produse masinilor, utilajelor si instalatiilor industriale asigurate ca urmare a masurilor de salvare luate in timpul producerii evenimentului asigurat.
    • Costul reparatiilor provizorii va fi suportat de asigurator numai daca acestea constituie parte a reparatiilor finale si nu majoreaza costul total al reparatiilor.
    • Asiguratorul are dreptul de a verifica daca bunurile avariate / distruse au fost aduse in starea de functionare imedit anterioara producerii / aparitiei evenimentului asigurat, plata despagubirii fiind conditionata de prezentarea de catre asigurat a documentelor justificative care sa ateste reparatiilor / inlocuirilor, dupa caz.​

    Notificare daune:

    Call Center Constatare daune - NON STOP -

    Tel: 021.9669 - pentru apeluri efectuate din tara

    Tel: 004.021.777.9669 - pentru apeluri efectuate din strainatate

     - de LUNI pana DUMINICA -

    Diverse: 

                  Asiguratorul este subrogat in drepturile asiguratului impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei iar asiguratul este obligat sa-i prezerve acest drept asiguratorului, sub sanctiunea nedecontarii daunei.

                  Asiguratorul este exonerat de Raspundere pentru partea din dauna ce ramane, in sarcina asiguratului fata de tertii prejudiciati, asiguratul raspunzand fata de acestia pentru partea din prejudiciu neacoperita prin asigurare.

                  Dreptul asiguratilor la despagubiri, se stinge in termen de 2 ani de la producerea riscului asigurat.

                  Denuntarea contractului de asigurare se poate efectua de catre oricare dintre parti numai cu notificarea prealabila a celeilalte parti, care trebuie transmisa cu cel putin 20 de zile calendaristice inainte ca denuntarea sa-si produca efectele.

                  Persoanele care obtin sau incearca prin orice mijloace sa obtina pe nedrept despagubiri din asigurare sau cele care inlesnesc asemenea fapte se pedepsesc potrivit legii penale ori de cate ori fapta intruneste elementele unei infractiuni, iar despagubirile necuvenit obtinute se recupereaza de la acestea.

                  Modificarea politei de asigurare se poate face numai prin intelegere scrisa intre parti.

                  Denuntarea politei de asigurare se poate face unilateral de catre fiecare parte in conditiile expres mentionate.

                  Orice diferent intre parti se solutioneaza pe cale amiabila sau in caz contrar in instantele de judecata din Romania.

                  Polita mentioneaza expres ca asiguratul poate apela la Fondul de Garantare a Asiguratilor care este gestionat de Autoritatea de Supraveghere din Romania in cazul in care asiguratorul se afla in procedura de faliment sau insolventa.